Poveşti chiar incredibile

Citit, printre altele, Povestiri incredibile de la Nemira, adică McSweeney's Mammoth Treasury of Thrilling Talse, lansat la noi cu mare pompă, cu descrieri glorioase drept o antologie cum n-a mai văzut Parisul. Ei bine, e-un mare fâs. Începând cu calitatea traducerii, care-i undeva sub nivelul mării, cu un amalgam de timpuri care se bat cap în cap şi-un vocabular adesea de şcoală primară. Numele cuprinse-s, nu-i vorbă, de mare răsunet. Îi găsim pe King, pe Gaiman, pe Crichton, pe Moorcock, pe Hornby şi, cum altfel?, chiar şi pe antologator, Michael Chabon, care, cum altfel?, are ambiţia să-şi publice foiletonistic (tocmai ce-a apărut volumul 2 al acestei isprave, tot la Nemira) un întreg opus. Am bifat doar două nuvelete, hai trei. Prima-i aparţine lui Glen David Gold şi-i zice Lacrimile lui Squonk şi ce s-a mai întâmplat după aceea - e-o istorioară haioasă, cu un elefant răzbunător, ucigaş. Genul de poveste what-if. Cam pe-acolo-i şi povestea lui Nick Hornby, Altfel, haos, unde-un ins cumpără la mâna a doua un video recorder şi vede cu câtva timp înainte sfârşitul lumii (iar apocalipsa se petrece peste câteva zile!). A treia prozucă interesantă-i aparţine unui domn ce poartă ruşinosul nume de Chris Offutt. E genul de poveste pe care-o scrii când nu ştii despre ce să scrii o poveste. Porneşte de la premisa că el, autorul-personaj, a primit de la Michael Chabon invitaţia să intre-n antologie, dar se simte cam ameninţat de prezenţa celorlalte nume din sumar. I-a ieşit totuşi o treabă onestă, net superioară celei născocite de - să zicem - Neil Gaiman. Bucata lui King, fiind un fragment scos din Wolves of the Calla, nu m-a impresionat. L-am citit totuşi comparativ cu originalul, pentru a vedea cum a modelat autorul textul pentru a putea fi citit de sine-stătător. Şi-aş fi fost, de asemenea, curios să văd cum a găsit de cuviinţă d-na Alexandra Popescu, traducătoarea, să tălmăcească idioamele specifice vorbirii mejis. Ei bine, a ales calea cea simplă: prin aplatizare, prin aproximare cu limbajul curent.

Ca ultimă consideraţia, n-am înţeles ce nevoie a fost pentru editorul român să chinuiască traducătorul şi tehnoredactorul să păstreze anunţurile acelea inserate în pagină absolut aleatoriu. La început, frunzărind volumul, am crezut că ascund un sens adânc, că le leagă ceva de subiectul poveştii unde-s aruncate. E-te, na!