Pe lângă că sunt un cititor de croazieră, mai am şi păcatul de-a nu putea lăsa de-o parte o carte care e clar încă de la început că nu-mi place. Sau care mi se împotriveşte.
Cam ăsta a fost cazul şi cu Colecţionarul de istorie al Elizabethei Kostova. Am târât după mine cartea asta mai bine de-o lună jumate, am citit pe apucate din ea, apropiindu-mă de text doar din simţul datoriei de cititor consecvent. Bine, primele două-trei sute de pagini au fost OK. Stilul nu e prea bombastic, jocul cu povestea în rama ramei mi-a plăcut dintotdeauna, personajele sunt atractive, plus că doamna asta are-un dar fain de-a realiza o descriere reuşită. Problema s-a ivit când descrierile, personajele, jocul cu ramele s-au acumulat şi s-au tot acumulat, căutarea lui Drăculea înainta greoi, şontâc-şontâc, târâş-grăpiş... Până să ajung aseară să-l văd în sfârşit mişcându-se şi vorbind pe Drăculeanu, mi se acrise de atâta istorie locală - prea locală - şi descrieri de ţinuturi feerice ori sumbre. În orice caz, sunt bucuros să anunţ că, chiar dacă Ţeposul nostru s-ar mai afla încă-n viaţă (aşa zicând), n-ar fi decât un prăpădit de bibliotecar sihastru, un fel de istoric first-hand care-şi colecţionează propriul trecut (apropo, titlul în româneşte mi se pare deosebit de bine ales, bravos!) şi, atâta vreme cât nu ne simţim atraşi nici de arhivistică, nici de documentarea istorică, n-avem a ne teme cu nimic de atenţia lui. De-ar fi fost măcar cu 200 de pagini mai scurtă, cartea asta sigur m-ar fi cucerit. Că mie-mi place de bade Vlăduţ, nu de-alta.
Tot ieri am terminat şi Sharia Roxanei Brînceanu. Mi-a lăsat un gust dulce-amar. Nu voi spune multe despre ea. Am de gând să fac un grupaj pentru Familia în care să cuprind cărţile mai multor români ce se-ocupă de fantastic (până acum i-am fişat pe Marian Coman şi pe kultişti cu volumul lor Radharc - pe Mike cu Sara... lui am zis că-l las de-o parte, îl dau pe mâna colegului care ţine rubrica de cronică literară). Oricum, la nivelul execuţiei romanul e aproape impecabil. Roxana are mână sigură, precisă de romancier. Totuşi, lipseşte din text literatura, adică sentimentul - empatia. Poate că oi fi io de vină, nu zic nu, poate nu rezonez ca lumea la urban fantasy-ul ăsta, cine ştie. Mi s-a părut totul un fel de maraton fără spectatori. Păcat...
Nu ieri, ci alaltăieri am terminat (dacă stau bine să mă gândesc, alaltăieri am şi început-) o carte super haioasă: Marea aspiraţie de Tom Sharpe. Traducerea lui Gheo e din nou curgătoare, românească, firească... Subiectul... păi, piaţa editorială occidentală. Nu se poate povesti. Ar fi mai bine s-o citească fiecare.
8 comentarii:
I know the feeling... Ma tot intreaba lumea de ce insist sa termin carti care nu imi plac, dar asa sunt eu, nu pot s-o las la jumate (chiar daca o termin intr-un an, citind din 3 in 3 luni).
Am si eu Historian-ul, ditamai hardcoverul in engleza... da' e mareee si mi-e cam frica sa ma apuc de ea. Pe langa asta, iar citesc 3-4 carti in paralel.
O singură dată am păcătuit si eu. Nu am dus până la capăt 'Omul recent' al lui Patapievici (încă am semnul de carte-n ea - poate-o termin la bătrânete). S-am purtat cartea aia după mine o vară-ntreagă. De vină o fi fost, poate, si 'Sigma' lui Ecovoiu, care-n vara aia a fost bună prietenă de rucsac cu opus-ul docenti al lui Horică-Roman. Am avut o alternativă... Si încă una bună.
Fii linistită! Si eu citesc tot timpul 3-4-5-6 cărti odată.
Eu am Joaca preferata a lui Cohen pe noptiera de pe la inceputul anului... mai am cam un sfert, poate o termin pana de revelion :)
Deci am făcut bine că nu am început-o şi eu. :) Era cât pe ce să cad în cursă.
Ce rapid esti... mai rapid decat mintea mea. Vroiam sa zic 'Frumosii invinsi', 'Joaca...' mi-a placut mult mai mult. Si oricum.. chestie de gusturi, ca intotdeauna.
Eu le-am frunzărit pe amândouă, am citit prefeţele lui Mihăies si... nu m-au convins. Poate altă dată. Mi s-a mai întâmplat să reiuau după ani si să-mi placă volume care-n trecut nu mă impresionaseră defel. Om trăi si om vedea, right?
grupaj [...] în care să cuprind cărţile mai multor români ce se-ocupă de fantastic.
Da-mi, te rog, si mie info pe care il aduni sa il pun si pe SFpedia.
Felix, dacă-ţi dau lista cu impresiile mele de lectură (astea-s de fapt "informaţiile"), nu mai are rost să scriu grupajul respectiv, nu? Oricum, voi anunţa aici când va apărea revista şi, oricum, pe site-ul revistei va putea citi toată lumea rezultatul caznelor mele. :)
Trimiteți un comentariu