26 februarie 2007

On a collision course

Gata şi Ballard, cu Crash. Puţin mai târziu decât preconizasem, dar e bine şi aşa. O să mai zăbovească încă o vreme la mine, până-i fac o ultimă revizie, după care va pleca spre Polirom. Între timp, cum m-am (şi v-aţi :)) obişnuit deja, atac numaidecât Lisey's Story-ul lui Stephen King pentru Nemira. Noroc că pe-acesta îl am deja început, aşa că-mi va fi mai uşor să recuperez cele câteva zile de întârziere.

De n-ar trebui să îngrijesc nr. 2 al Familiei, aş fi şi mai fericit. Dar asta e. O spun doar ca să ştiţi pe cine să daţi vina dacă Familia din februarie vi se va părea cam dezlânată. Şi să mă-nţelegeţi. ;)

22 februarie 2007

Din nou despre Maiden

O chestie super-interesantă (cel puţin pentru mine). Ascultaţi piesa asta, apoi vă zic ce şi cum:

Ei, Benjamin Breeg ăsta-i o ciudăţenie. Nimeni nu ştie dacă a existat cu adevărat ori e doar produsul imaginaţiei celor de la Maiden. S-ar putea să fie numele adevărat al lui Eddie, mascota lor, dinaintea transformării sale în bruta oribilă de pe toate coperţile albumelor lor de până acum. Dar, la fel de bine, circulă vorba că ar fi fost un pictor obscur, autorul unui singur tablou (îl puteţi vedea aici), dispărut la un moment dat în circumstanţe bizare şi niciodată văzut din nou de cineva. Habar n-am de-i aşa. Oricum, interesant e că pe coperta single-ului apare lespedea funerară a acestui misterios Breeg, iar pe ea stau scrise, negru pe alb, următoarele: "Aici zace un om despre care nu se ştie prea mult". Mda, nu-i vorba de-o traducere. Scrie chiar în româneşte. De unde ar rezulta că Benjamin (poate chiar Eddie) are origini sau este chiar... român.Să mai spun că personajul ăsta-mi aduce foarte bine aminte de Martin Lake-ul lui VanderMeer?

C. Rogozanu despre Fasman

În cel mai recent Supliment de cultură, Costi Rogozanu recenzează "Biblioteca geografului" de Jon Fasman. Citiţi-o şi-apoi daţi fuga la librărie sau comandaţi cartea direct de la Polirom. Mă pun eu garant pentru o lectură interesantă şi inteligentă.

În acelaşi număr al revistei găsiţi şi o anchetă realizată de Diana Soare despre thriller. Răspund Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial la Polirom, Emil Bărbulescu, coordonatorul colecţiei "thriller&mystery" de la Humanitas, Valentin Nicolau, directorul Editurii Nemira, sus-pomenitul Costi Rogozanu şi mai jos pomenita Diana Soare, care vorbeşte despre cărţile apărute la RAO.

Reţin (parşiv cum sunt) doar un fragment din cele spuse de Bogdan-Alexandru Stănescu:
"Am avut o surpriză extraordinară cînd corectorul nostru, care, prin forţa împrejurărilor, citeşte de la Rushdie la Amis, mi-a spus că Biblioteca geografului e cel mai bun roman pe care l-a lecturat în ultimul an."

P.S. Puteţi descărca revista în format pdf de pe site sau, dacă nu aveţi răbdare, daţi un clic dreapta + save link as... aici.

As.ro a trecut în istorie

De vreo câteva săptămâni bune, stimabilii domni şi stimabilele doamne care se ocupau de domeniul web as.ro se pare că au dat bir cu fugiţii. Zic aşa, ca o concluzie de plebeu ce sunt; cine ştie ce s-o fi întâmplat de fapt acolo. Oricum, ideea e că am pierdut aproapte toată munca depusă în anii ăştia pentru fiinţarea şi pe internet a revistei Familia. S-a dus naibii as.ro, s-a dus odată cu el şi site-ul Familia, aşa prăpădit şi ageamiu cum am ştiut eu să-l fac. Păcat. Nu ştiu când o să mai am timp s-o iau de la capăt. Iar cele câteva numere pe care le mai păstrez încă pe diferite harduri (de pe desktopul meu, poate ceva şi-n calculatoarele din redacţie, alte câteva - puţine -, mai vechi, în laptop) nu-mi prea sunt de ajutor. Decepţia e prea mare şi dezordinea prea cuprinzătoare pentru a mai avea nervi de încă o sistematizare. Totuşi, cu gândul la cei care citeau revista noastră mai mult pe internet, sper să-mi adun într-o zi forţele şi să reiau toată povestea măcar cu numărul din ianuarie 2007. Restul de numere, din 2004 încoace (câte reuşisem până acum să transform în html), sunt şanse mari să rămână doar o amintire. Vedeţi, d-asta nu-mi place mie internetul mai mult ca hârtia!

20 februarie 2007

Birou

Acuma când în sfârşit mi-am făcut şi eu birou în toată legea, uite că tre' să ne mutăm. De azi dimineaţă lucrez la el şi parcă-mi vin şi cuvintele mai uşor, să mor dacă nu. :)

19 februarie 2007

Blaze

Mda, Scribner a confirmat că, pe 12 iunie, va fi lansat cel din urmă roman al lui Richard Bachman, care, ce coincidenţă!, este în acelaşi timp şi primul scris de King sub acest pseudonim. Gaudeamus!

16 februarie 2007

Ştire pe fugă

Tocmai am aflat că-n suplimentul Ziarului financiar, Ziarul de duminică, a apărut ancheta lui Tudor Călin Zarojanu despre bunele maniere, unde-o să găsiţi şi-o opinare din partea mea. Atât. Mă-ntorc la muncă.

13 februarie 2007

Lisey's Story

Da, pentru amatorii de King (şi eu, cu voia dumneavoastra, mă număr umil printre ei), va fi tradus în română. Cred c-am mai spus asta într-o însemnare trecută. Cartea e la mine, contractul cu Nemira e semnat deja din decembrie, iar termenul final de predare a traducerii e pe 15 martie. Tot în martie va şi ieşi cartea pe piaţă. Nu spun c-o să-mi fie uşor. Am la dispoziţie, dacă-l termin pe Ballard în 20, exact 23 de zile. La un volum de 500 şi ceva de pagini, eu zic să-l pot isprăvi în 20 de zile, lăsându-mi trei pentru corectură. Nu vă luaţi cu mâinile de cap! Am tradus "Dreamcatcher" în mai puţin de-o lună, iar dihania are aproape 900 de pagini. Eh, c-am avut apoi de purtat un război de uzură cu... corectorii, asta-i altă treabă. Cine a citit cartea în engleză, ştie că abundă-n expresii nu chiar, cum să spun pe româneşte?, ortodoxe (e bine?), iar eu, fidel autorului, le-am tălmăcit fără nicio jenă, cum mi-a venit la gură, pardon: la tastatură. Lucru deloc pe placul sus-numiţilor corectori, prea puţin familiarizaţi cu literatura din ultimul secol. În fine, am spus povestea asta cu câteva exemple pe vechiul blog al Teroristei, înainte de marea mutare, când nu prea mai era nimeni pe-acolo. Ideea e că 20 de zile, pentru o cartea de King, după ce i-am tradus deja alte 6 romane, e-un interval rezonabil. Asta mai ales că nu m-am putut răbda şi-am "rezolvat" deja câteva subcapitole. Mai multe, promit, când voi intra ca lumea în pâine.

12 februarie 2007

A plecat Grafton. Tai-tai!

Cred că nu există uşurare mai mare ca aceea când, după o zi întreaga de stat cu ochii-n monitor să corectezi 130 de pagini A4, başca zilele cât le-ai buchisit cuvânt cu cuvânt, trimiţi în sfârşit o carte tradusă editorului. Asta am făcut eu acum câteva minute şi mă simt împlinit. Încă un volum, al 19-lea, trecut pe răboj.

Euforia ţine însă puţin. Mă aşteaptă Ballard, cu norma pe-o zi de recuperat. Sunt tot la capitolul 4, pagina 40, când astăzi trebuia să continuu de la 60. Asta e, n-o puteam lăsa pe doamna Grafton necorectată. Şi-s sigur că nenea Ballard înţelege. Doar o să-i vină şi lui rândul la treaba asta. Cu puţin noroc şi perseverenţă, în 20 a lunii curente. Hai, 21.

10 februarie 2007

Iron Maiden

Sunt câteva formaţii pe care-o să le ascult până-n clipa morţii. Şi chiar şi dup-aia, la-nmormântarea mea, vreau să cânte tot ele, de să se zguduie tot cimitirul. Scutiţi-mă de psalmodieri nazale şi mincinoase. Mie daţi-mi Maiden, dacă se poate chiar cu piesa asta:

Autorul vrea să spună...

Hai că nu mă pot abţine. Fost-am acum un minut pe site-ul prozatorului George Cuşnarencu. Toate bune şi frumoase. Până ce-am văzut grozăvie. În stânga paginii principale zice aşa:

Azi este: 04.07.2003

Şi-un pic mai la dreapta, unde-i textul de întâmpinare, zice cu fermintate:

"Numai informaţiile din acest sit oficial sunt corecte, restul sunt colportări, inexactităţii (sic!) şi omisiuni."

Păi, chiar aşa. Cum să-l contrazici pe om? :)

Terapie de şoc

Sunt bine înfipt deja în capitolul 3 şi pot spune cu mâna pe inimă că-i o adevărată desfătare cartea asta. Vine tocmai bine acum, după două romane poliţiste, cam manieriste şi cu loc puţin de întors pentru traducere. Cu Ballard simţi că faci ceva, că nu-i fiecare pagină ca aia dinainte, e-o scriitură mai atentă, mai expresivă, mai elastică. În fine, nici nu pot compara romanul ăsta cu cele dinainte. Nu joacă la aceeaşi categorie, asta-i clar ca lumina zilei. De mult n-am mai simţit plăcerea frazei care provoacă, a paragrafului cu cap şi coadă, a jongleriilor semantice. Vă spun de-acum, cartea asta chiar o să-şi merite banii.

Sunt la capitolul 3, deci. Pagina 28 din 223. Azi trebuie să-l încep şi pe 4, adică mai am cel puţin 12 pagini. Zău că n-o să simt cum o să treacă. De n-ar fi soarele care apune...

09 februarie 2007

Un sfârşit e-un început (corny spus)

Permiteţi să raportez: am terminat cu succes traducerea lui Sue Grafton. A fost, în pofida hopurilor (sau datorită lor?), o călătorie frumoasă, o vizită în însorita Californie - cu scurte escale în Florida - unde răufăcătorii-şi fac de cap, dar sunt aduşi într-un sfârşit înaintea justiţiei. Cartea se termină însă ca la noi: cu îndoiala că justiţia le va aplica pedeapsa cuvenită. Uite, deci, că suntem cvasi-americani. Sau să fie oare americanii cvasi-români? Nu ştiu...

Atac acum, cu pauză doar de-o respiraţie adâncă, Crash-ul lui Ballard.

07 februarie 2007

Negociatorul de serviciu

Arta negocierii n-am stăpânit-o niciodată bine. Din principiu, nu mă târguiesc. Şi, la fel, nu-mi place să fac reclamă. Oricum aş întoarce-o, mi se pare că sună fals, a lăudăroşenie. Dar uite că acum îs nevoit să fac şi una, şi alta. Sună oamenii pentru apartament şi io tre' să-l poleiesc în fel şi chip (nu că n-ar fi adevărate toate câte le spun) şi, pe deasupra, mai tre' să fac faţă şi întrebării-cheie: "E negociabil preţul?". Sigur că-i negociabil. Ce naiba nu-i negociabil pe lumea asta? Da' zău dacă ştiu cum se face o negociere, pe ce butoane tre' să apeşi, unde trebuie să vorbeşti cu italice şi unde cu bolduri, care-i intonaţia peremptorie... Încă n-a venit nimeni să-l vadă, am vorbit doar la telefon. Tare mă tem că, dac-o fi să mă trezesc de capul meu în faţa omului, mimica şi gestica or să-mi trădeze stânjeneala. Tocmai d-aia, sper din tot sufletul s-o am pe Linda alături. Ea stăpâneşte parcă mai bine arta asta. Mai bine ca mine, asta-i sigur.

06 februarie 2007

Surpriză plăcută şi... un anunţ imobiliar

Ciudată-i viaţa asta. Şi plină de surprize. De cele mai multe ori plăcute. Asta dacă eşti un optimist. Iar mie-mi place să cred că sunt...

N-am apucat bine să ne instalăm în apartamentul ăsta (care-i mare, apropo, şi are acum în el tot ce i-ar trebui unui om pentru a se simţi confortabil - fac şi puţină publicitate, ce naiba!), că s-a şi ivit ocazia să ne mutăm la casă. Sigur, drumu-i greu şi costurile-s mari, dar, dacă totul va merge măcar în proporţie de 80% conform planurilor noastre, prin luna august a anului ăsta ne-om afla într-o casă nou-nouţă, într-un cartier rezidenţial aflat la 4 km de Oradea. Avantajele-s multe, n-are rost să le amintesc aici. Unu ar fi că iubitul nostru pisic Axi va putea rămâne cu noi chiar şi după plănuita venire pe lume a copilului. Altul - că-mi voi putea amenaja un birou numai al meu, fără a mai trebui astfel să renunţ la nicio carte, ba mai mult, voi avea loc destul şi pentru altele, sute şi mii de altele... Ce mai contează că vom plăti rate până aproape de aniversarea de 60 de ani? Urmaşii urmaşilor noştri...

Cu alte cuvinte, ţineţi-ne pumnii. Şi, apropo, nu vrea nimeni să cumpere un apartament în Oradea, zonă liniştită, cu şcoală, grădiniţă, dispensar, mall în apropiere, etajul 1, bloc acoperit, instalaţie schimbată recent în tot imobilul, interfon, 3 camere mari, uşi duble, de paltin, modificate la 1,20 m, balcon închis, inclus în sufragerie, geamuri termopan, parchet de fag, uşă de siguranţă cu închidere direct de la clanţă, încălzire pe apă termală (e mai ieftin, deci), bucătărie unită cu antreul, de vreo 20 şi ceva de metri pătraţi? Preţ: 65.000 euro.

27 ianuarie 2007

Modificări... portuare

Când omul n-are (chef) de lucru, îşi caută altceva de făcut. Uite-aşa am ajuns eu azi să mă joc cu machetele oferite de blogspot.com şi, după mai multe ezitări, am ales-o pe asta de-o vedeţi acum. Îi zice "Portul", ceea ce n-are absolut nicio legătură cu conţinutul însemnărilor mele (poate doar dacă obişnuiţi să vă scărpinaţi la urechea dreaptă cu mâna stângă), dar mie-mi place totuşi cum arată. Are ceva elegant şi are-o structură clară. Mai mult nu-mi trebe. Iar chestia cu portul - chiar dacă e-n ton cu instituţia prezidenţială - e destul de voalată încât să nu deranjeze. În rest, ce să zic?, sper ca schimbarea asta să nu vă facă să-mi ocoliţi pe mai departe .com-ul.

26 ianuarie 2007

Tinerii traducători

Excelent grupaj au realizat cei de la Suplimentul de Cultură (în nr. 112) despre tinerii traducători. Uite, oameni buni, că începe să fie băgată-n seamă şi ceata asta de salahori!

Cei aleşi pentru discuţie au fost Luminiţa Marcu, Andra Matzal, Radu Pavel Gheo, Mihai Chirilov, Adrian Buz, Ionuţ Chiva, Claudiu Komartin, Rareş Moldovan şi Dan Sociu. Cu ocazia asta, am avut şi câteva surprize plăcute. Unu la mână: habar n-aveam că s-a înhămat la tradus şi Claudiu Komartin. Bravo, dom'le! Cafea şi nervi cât mai relaxaţi. Secretul rezistenţei. Apoi am aflat că Rareş Moldovan lucrează totuşi la Curcubeul gravitaţiei. Crezusem c-a abandonat-o, deşi a publicat în urmă cu vreo doi ani un fragment în revista noastră. De asemenea, la capitolul revelaţii îl pot trece şi pe Ionuţ Chiva, pe care numa-n rolul de traducător nu-l vedeam, nu mă întrebaţi de ce. Adrian Buz, iarăşi, surprinde plăcut. Traduce un Ellis. Luminiţa Marcu, uite, traduce şi ea The Red Tent de Anita Diamant. Mihai Chirilov, după ce-a tradus două Palahniuk-uri (pe al treilea, cel mai celebru, Fight Club, l-a tălmăcit Dan Croitoru), uite că-mi dă mie ştafeta pentru Invisible Monsters. Andra Matzal merită toate laudele fiindcă a reuşit să-l aducă pe Irvine Welsh în română cu Trainspotting, iar acum lucrează s-o facă şi cu Porno. Acestuia am încercat să-i citesc Ecstasy-ul în engleză şi, credeţi-mă, nu v-aţi dori să-l transpuneţi în română.

În fine, luaţi de citiţi revista. E chiar interesantă. Şi-ar fi la fel de interesant pentru un viitor număr un grupaj cu şi despre redactorii de carte. Sigur o să vină şi ăsta. Răbdare şi... fără tutun. Că ne-am lăsat. Iarăşi. Da, deja de aproape o săptămână. Ce să-i fac? Am multe cărţi de tradus şi vreau să-mi respect contractele.

Politeţe

Ce tare mă poate enerva lipsa pronumelui de politeţe la englezi! Să traduci tu ditamai dialogul de trei pagini dintre doi necunoscuţi - ba, mai mult, aflaţi într-o situaţie aproape oficială - şi la sfârşit să te trezeşti că ăia doi îşi spun pe numele mic. Ei, cum o scoţi la capăt? Bagi politeţe până la un moment dat, după care, hodoroc-tronc, treci pe tutuială? Încerci să faci o glisare mai discretă, cum ar fi de la "dumneavoastră" la "dumneata", apoi la "tu"? Revii şi modifici peste tot direct cu "tu", ca şi când oamenii ăia s-ar fi jucat împreună cu puţa-n ţărână? Habar n-am. Optez totuşi pentru a doua variantă şi oi vedea la corectură dacă nu-i prea strident. Şi dacă-i, ce mă fac?

20 ianuarie 2007

Nu mai e timp

Descopăr de la începutul anului ăsta că nu mai am pic de timp. Şi chiar atunci când îl am, gândul la toate câte mă aşteaptă mă face să-l irosesc. Mi-ar veni să citesc cărţile din teancul tot mai înalt de pe masa de lucru, dar ştiu că există riscul să mă prindă vreuna şi, presat fiind de... timp, să n-o pot duce la capăt atât de repede cât o cere. M-aş uita la câteva dintre filmele pe care le tot adun, dar nu mai am răbdare. M-aş apuca numaidecât să traduc următoarea carte, dar încă mai am de lucru la asta de-acum. Şi-i vorba de-un roman poliţist. Şi nu mă atrage cam deloc. Pe când următoarea...

Următoarea, uite că dezvălui acum, trebuia să fie Lisey's Story a lui Stephen King. Şi va fi. Numai că înaintea ei voi strecura un roman excelent, o carte pe care Cronenberg a făcut-o film, film care mi-a plăcut tare mult. Azi mi-a ajuns romanul ăsta (Crash-ul lui Ballard; na, c-am dezvăluit-o şi p-asta!) şi, sincer, ard de nerăbdare să-l atac. Aşa cum abia aştept să mă apuc şi de Invisible Monsters-ul lui Palahniuck. Însă acesta va trebui să aştepte cuminte la coadă, după Lisey...

Gata. Închei aici. Mă întorc la Sue Grafton şi la detectiva ei. Nu mai e timp de palavre...

16 ianuarie 2007

Răspuns la somaţie

Mare-mi fu uimirea să mă văd somat pe blogul cititoarei teroriste să mă-nscriu într-un soi de sondaj cu titlul "5 secrete". Adica 5 lucruri mai puţin cunoscute despre umila mea persoană. Bine, spun, mă prind în joc. Să vedem ce iese.

1. Deşi nu-i neg valoarea, nu pot gusta de niciun fel poezia.
Chestia asta sigur va şoca pe mulţi. D-aia încep cu ea. Dar aşa m-am născut eu, cred: contrar tuturor normelor românismului, n-am în tot corpul măcar un oscior poetic. Iar asta v-ar putea-o confirma cu tristeţe soţia mea, căreia i-am închinat unica-mi încercare lirică. Ce naiba să fac? Chiar aşa gravă-i boala asta?

2. Deşi am tradus o bună parte din Dune - Casa Atreides, n-am citit în viaţa mea celebra serie a lui Herbert.
N-am citit-o fiindcă nu-mi place (i-am citit începutul, d-aia ştiu). Mai simplu nu se poate. Şi nu-mi place fiindcă nu mă atrage, aşa cum nu m-a atras niciodată nici Războiul stelelor, nici Star Trek şi nicio altă ispravă de SF clasic din a doua jumătate a secolului trecut. Sau a începutului ăsta de secol.

3. Am început să scriu cam tot atunci când a început să-mi placă şi să citesc.
Şi asta destul de târziu. Pe la paişpe ani. Până atunci, ai mei voiau să scoată matematician din mine (am fost şi la o olimpiadă - n-am luat notă de trecere, semn clar că matematica nu era de nasul meu!), iar eu voiam să devin karatist. Până la vârsta aia nu mi-am făcut niciodată lecturile de vacanţă şi uram cursurile de literatură de la şcoală. Nu-i vorbă, nici dup-aia nu m-am dat în vânt după ele. În privinţa cititului, declicul a fost produs de Misery a lui King. În a scrisului - o maşină de scris Triumph cumpărată de taică-meu taman atunci. Să vezi potriveală!

4. Dezvolt obsesii pentru unele formaţii sau cântăreţi şi albumele acestora.
În urmă cu două luni era vorba de Kreator şi Enemy of God, luna trecută a fost Jamiroquai şi ultimul lor album, acum e Apocaliptica. Obsesii perpetue: Metallica, Alice Cooper, Bach, Iron Maiden, Dvorak, Ozzy Osbourne. Acum că mi-am cumpărat căşti profesioniste, abia aştept să încep lucrul la următorul roman de tradus.

5. Mă străduiesc de-un an de zile să mă las de fumat.
Marea reuşită a fost de trei luni. Alte încercări - şi-au fost destule - soldate cu eşec au fost de mai scurtă durată. Îmi doresc acum foarte mult să ajungă pachetul la cel puţin 2 euro. Poate, poate... Sau o să încep oare să consider fiecare pagină tradusă ca pe-un pachet de Pall Mall Lights câştigat?

Cam asta e. Să dau mai departe? Uite că dau: Horia Ursu, Marian Coman, Axi, un cotoiaş frumos.