Îngropăciune

Gata, îl duc la groapă. Îi cânt prohodu'. Îi dau ortu' popii. Basta, caput, aleluia!

Mulţumesc tuturor celor care m-au vizitat, citit, comentat.

Mulţumesc din suflet blogspot, dar acum te părăsesc. A sosit clipa despărţirii. Plec din lumea asta, o las cu bune, cu rele. Mă duc spre locuri unde cureg râuri de lapte şi miere, unde cerul e de zahăr şi iarba de rahat (d-ăla turcesc, ofcorz!). Mă duc acolo unde aerul miroase-a lămâiţă şi fum de ţigară. Plec, lume haină! Adio!

P.S. Pentru cei interesaţi, mă puteţi găsi uşor, într-o formă îmbunătăţită, (deja) reînviată, la http://mirceapricajan.wordpress.com. Fooled ya, didn't I? :))))))))))

Duhoare de hoit

Zău că nu ştiu de ce am impresia că blogul ăsta moare. Nu-mi mai găsesc/ caut timp să scriu în el. Nu mă mai interesează ce-aş putea scrie în el. Poate că nici nu mai am ce scrie în el. Mă uit în urmă şi parcă n-am avut niciodată ce scrie în el. În fine, pute a mortăciune. Duhneşte de-ţi rupe nasul şi când nu e deschis. Cel puţin nasul meu.

Am ţinut jurnal, jurnal d-ăla tradiţional, scârţa-scârţa pe hârtie, aproape zece ani. Am notat acolo toate tâmpeniile, toate cretinătăţile pământului. Ultima dată când am citit din el mi-a venit să-l dau de pereţi. Da-da, am găsit şi urme de xenofobie pe la cinşpe ani. Am găsit multe, prea multe însemnări despre multe, prea multe cărţi de Sadoveanu (am citit Nicoară Potcoavă de trei ori în doar două luni de vară!!). Am găsit notaţii banale, despre te miri ce nimicuri de care probabil nici a doua zi nu-mi mai aduceam aminte. Habar n-am ce rost au toate astea. Habar n-am ce rost ar putea avea blogul ăsta, tot un fel de jurnal, doar că mai conştient de ochii altora - ce naiba, doar am contor de trafic şi văd că zilnic sunt cel puţin 20-30 de oameni care dau pe-aici.

DCE se mira recent pe blogul lui că toţi scriu pe bloguri mai mult ca să se laude de isprăvile personale. Bine, el zice de scriitori. Dar asta facem toţi. Şi nu-mi place, jur pe roşu că nu-mi place. Şi-am citit în urmă şi-am găsit şi la mine multe, prea multe dovezi de-astea de automângâiere. Şi mi-a venit să dau cu blogul de pereţi. Să-l strâng de gât până-şi dă ultima suflare.

Cine ştie, poate deja am făcut-o. Poate de aia pute a hoit. Poate-i cazul să-l înmormântez creştineşte. Să scap măcar de-un eventual suflet neliniştit. Care ştiţi bine cu ce se ocupă.

Mircea spunea

M-am pripit. Alaltăieri i-am acuzat pe sărmanii de la Blogspot, când ei nu făcuseră decât să bage o funcţie în plus. Uitaţi ce frumos e acum! Totu-i în română. Tot-tot. Hai că-i dau publicare postare. :)

Mircea hat gesagt

First and foremost: ce mama mamii lor au păţit ăştia de la Blogspot de-au băgat toate comenzile-n nemţeşte? Dau şi eu dup-un car de ani să intru pe blog şi... halt! Volkswagen, Hitler, ştrudl, şniţl und Trabant. Treabă-i asta? Passant...

Treburi domestice. Tocmai întors de la achitat facturi. A doua rundă. Ieri a fost prima. Dup-amiază, drum la apartamentul luat cu chirie, pentru reorganizări. Trei camere, dintre care numai una goală. Cum ne trebuia nouă. Da' preţ bun, proprietar de treabă. Putem pune tot ce nu ne trebuie într-o singură cameră, pe care s-o încuiem şi să ne descurcăm cu restul de două. Suficient. Deşi mutarea propriu-zisă-i programată pentru început de august, am luat şi luna iulie. S-avem vreme să ne ducem boarfele fără heirupisme. Urăsc heirupismele. Pe de altă parte, termenul de predare a casei s-a amânat c-o lună. Sfârşit de august, deci. Probleme cu firma constructoare, condusă de-un viitor candidat la Primărie şi ţintă încă de pe-acum a tuturor sforarilor actuali. Era de aşteptat. Oricum, partea plină a paharului e c-o să avem casa mai ieftină cu vreo 1800 de euroi, penalizările pentru luna întârziată. Partea goală: oricum am pierdut deja un sac de bani cu scăderea asta a euro. O dată la contract, unde suma-i stipulată cu valoare euro de 3,4 roni, a doua oară la depozitul din bancă, pe care abia săptămâna trecută l-am transformat în lei. Asta e! Cine nu se are cu banii, se arde. O nimica toată: lucrăm doi ani şi recuperăm pierderea. La vita e bella. Vita mă-sii!

Treburi muncitoreşti. Terminat cu chiu-cu vai Oamenii de paie. Michael ăsta Marshall scrie... cum să zic? Inutil încâlcit. Cel puţin în cartea asta. Au şi englezii epatatorii lor. Iar pasajele moralizatoare... delicioase. O să vedeţi când iese cartea, nu vă mai vând ponturi. Overall, totuşi, un roman lizibil, pe alocuri palpitant, cu final destul de previzibil. Nu văd însă masterpiece-ul din el, cum zice King pe copertă. -- Aşa, mai departe. Aproape gata şi Monştrii lui Palahniuk. Luni, cel târziu marţi. Pentru împătimiţii lui Chuck (alde io), thumbs up. Comand acum şi Cântec de leagăn, încă aburind de sub teascuri. -- Şi mai departe: Casa întunericului a cuplului King-Straub. O încep săptămâna care vine şi sper s-o termin în cel mult o lună şi ceva. De n-ar fi fost Marshall aşa... mainstreamist, acuma lucram deja la ea. Vita, vita...

In other news, călduri zăpuşitoare şi-n Oradea. Borsec la gheaţă, prietenul meu cel mai bun. Axi, cotoiaşul cel frumos, are de câteva zile un musafir. Pako, motănoiul fioros. Fioros în primele două zile. C-acum se aleargă unu pe altu şi fac lupte greco-romane pe unde apucă. Îs tare simpatici. N-am crezut c-or să se împrietenească vreodată. Păcat că săptămâna viitoare se-ntorc ţiitorii lui Pako din ţările (şi mai) calde. Romanul (cu titlu provizoriu Şi ceva) înaintează cătinel.

Păi, that's all for now. Hai să-i dau post veröffentlichen.

P.S. Era să uit. Luciat, văzut-ai Adevărul literar şi artistic din 13 iunie? Eşti cap de afiş, da' mai la coadă, într-o înşiruire anume (Dan Boicea o face), se află şi blogul de faţă. La "alte bloguri care analizează fenomenul literaturii". Ca să vezi. Habar n-aveam că asta fac. Mike, tu ştiai? Că cică şi tu faci.