Zău că nu ştiu de ce am impresia că blogul ăsta moare. Nu-mi mai găsesc/ caut timp să scriu în el. Nu mă mai interesează ce-aş putea scrie în el. Poate că nici nu mai am ce scrie în el. Mă uit în urmă şi parcă n-am avut niciodată ce scrie în el. În fine, pute a mortăciune. Duhneşte de-ţi rupe nasul şi când nu e deschis. Cel puţin nasul meu.
Am ţinut jurnal, jurnal d-ăla tradiţional, scârţa-scârţa pe hârtie, aproape zece ani. Am notat acolo toate tâmpeniile, toate cretinătăţile pământului. Ultima dată când am citit din el mi-a venit să-l dau de pereţi. Da-da, am găsit şi urme de xenofobie pe la cinşpe ani. Am găsit multe, prea multe însemnări despre multe, prea multe cărţi de Sadoveanu (am citit Nicoară Potcoavă de trei ori în doar două luni de vară!!). Am găsit notaţii banale, despre te miri ce nimicuri de care probabil nici a doua zi nu-mi mai aduceam aminte. Habar n-am ce rost au toate astea. Habar n-am ce rost ar putea avea blogul ăsta, tot un fel de jurnal, doar că mai conştient de ochii altora - ce naiba, doar am contor de trafic şi văd că zilnic sunt cel puţin 20-30 de oameni care dau pe-aici.
DCE se mira recent pe blogul lui că toţi scriu pe bloguri mai mult ca să se laude de isprăvile personale. Bine, el zice de scriitori. Dar asta facem toţi. Şi nu-mi place, jur pe roşu că nu-mi place. Şi-am citit în urmă şi-am găsit şi la mine multe, prea multe dovezi de-astea de automângâiere. Şi mi-a venit să dau cu blogul de pereţi. Să-l strâng de gât până-şi dă ultima suflare.
Cine ştie, poate deja am făcut-o. Poate de aia pute a hoit. Poate-i cazul să-l înmormântez creştineşte. Să scap măcar de-un eventual suflet neliniştit. Care ştiţi bine cu ce se ocupă.
5 comentarii:
ei, poftim! da' ce pretentii aveai tu de la jurnalu tau din liceu! ce voiai, sa te descoperi acum ca ai fost genial de mic? :)
blogu mai e si un instrument de comunicare, sa le zici altora despre ce mai faci tu si uite-asa mai sta omu de vorba, mai zimbeste, mai afla una alta - nu decit o colectie de texte capodopera, ce naiba :)
Pai subscriu la luciat. Cred ca pe toti ne apuca aceeasi disperare cand ne citim vechile jurnale - ce tampiti eram - eu cel putin...
In ceea ce priveste blogul, e intr-adevar un mijloc comod de comunicare. Ai acces la oameni pe care altfel n-ai avea sansa de a-i cunoaste.
Don't let blogs die!
asa-i cu jurnalele, stiu bine, nu-s asa batut in cap :) m-am jucat si io putin cu nervii oamenilor. am vazut trendu' s-am zis sa-l urmez si io macar o data :)))) macar asa, putin-putin :))
mersi de reactii si va astept la noua adresa
Draga Mircea,
Sper ca postarea mea n-a fost un catalizator al acestor deceptii personale.
In primul rind, ma refeream la ipocrizia acelor bloggeri care se arata foarte scirbiti de publicatiile pe hirtie, dar se lauda inspre toate punctele cardinale, cind vine vorba despre ei undeva in "lumea de hirtie".
In al doilea rind, si eu cred ca blogul poate fi o forma a jurnalului, deci n-as exlude in nici un caz din el referintele la propria persoana. Autenticitatea acestora, fie ea naturala sau construita, e esentiala. Altfel, e doar autoreclama care miroase urit.
Cred ca exista si o solutie eleganta de iesire din impas. Am vazut pe internet, la scriitorii importanti din Occident, ca exista site-uri personale, oficiale, in care se dau toate informatiile necesare despre un scriitor. Ai acolo cartile lui, receptarea, premiile, biografia, tot felul de lucruri.
Iar blogul s-ar putea atunci elibera de aceasta componenta de marketing, pentru a vorbi intr-un mod mai profund sau mai relaxat despre sine.
Ce crezi?
Nu, Daniel, nu-ti face ganduri. Am fost eu perfid si am profitat de ea ca sa fac o trecere, hm, spectaculoasa la noua adresa. Desi chestiile alea despre jurnalul meu pe hartie sunt, din pacate, adevarate. Dar sunt si firesti, stiu bine.
Si inteleg perfect ce zici tu de fariseismul unora. Intr-adevar, solutia e undeva la mijloc. E cum ziceau luciat si dragos c mai sus: blogul e-un mijloc de comunicare, un jurnal interactiv, si multi scriitori din tarile puternic industrializate editorial (care au PR cu toptanul) s-au indreptat spre blog pt a comunica mai usor cu cititorii. O sa ajungem si noi in viitor la forma asta civilizata de blogareala, sunt sigur. Si, hai sa fim sinceri, cei mai multi scriitori-blogari de la noi deja au ajuns acolo. Ceilalti... cu timpul.
Trimiteți un comentariu