16 iunie 2007
Poate, poate
Uitasem deja ce bine e să scrii de-ale tale. A trecut cam multicel de când n-am mai scris la roman (la niciunul), iar ultima povestire datează din mezozoicul anului trecut. La cum îmi arată programul de lucru e greu de crezut că l-aş putea termina vreodată pe Ciril sau Locul unde s-a întâmplat ceva (aiurea parafrază, da' n-am găsit altă rimă). Sunt două romane bazate pe-o construcţie destul de liniară, care mi-ar cere întreaga atenţie. Aşa că, aseară, aşteptându-l pe Moş Ene, ce mi-am zis eu? Dacă aşa nu se poate, poate se poate altfel :). Adică, hai să mulez cartea după modul de lucru. Adică unul inconstant. Şi-am ticluit io un fir narativ aproximativ, iar dimineaţă m-am pus pe treabă. Am aşternut deja în biţi vreo 10 pagini de carte şi sună bine. Deocamdată. S-au adunat destul de multe idei în ultimul timp, aşa că n-o să rămân în pană. Iar firul care leagă fragmentele cărţii e destul de elastic încât să-mi permită jonglerii de tot felul. Sunt încrezător. Poate că, totuşi, anul ăsta oi pune capăt lungii perioade de latenţă. M-am îngrozit deunăzi când am făcut calculul: 2007 minus 2002 (anul debutului meu în volum) egal 5. Dumnezeule!
12 iunie 2007
Din bucătărie
Lucrez intens acum la o carte foarte interesantă. "Oameni de paie" îi zice şi-o semneaza numitul Michael Marshall (Smith, dacă-i să fim riguroşi). Daţi un clic aici, c-o să aflaţi mai multe despre autor. Săptămâna viitoare preconizez c-o voi birui şi-o să apară probabil luna viitoare la Humanitas.
Titlul însemnării de faţă poate fi luat şi-n sens propriu. Chiar lucrez în bucătărie. :)
Titlul însemnării de faţă poate fi luat şi-n sens propriu. Chiar lucrez în bucătărie. :)
06 iunie 2007
Bookfest - prima zi la televizor
Până la ora asta, aproape de capătul primei zile de Bookfest, am avut bucuria să văd următoarele lucruri la televizor: la Realitatea, o fooaaarte interesantă emisiune despre senzaţionalul din mass-media; la Naţional, o foooaaaarte frumoasă reluare a unei emisiuni despre sexul pe bani (cred că-i aia în care leşină prostituata deghizată); la Antena 3, o fooooaaaaarte incitantă discuţie despre Tăriceanu şi eventuala lui debarcare marca Popeye; la OTV, (încă) o foooooaaaaaarte senzaţională dezbatere pe marginea Cazului Bogdan, de data asta cu laptopul detector de minciuni pe masă şi, la Cultural, după un film fooooooaaaaaaarte palpitant, un foooooooaaaaaaaarte înălţător documentar despre (pam-pam!!) BOOKFEST, din care am aflat că s-a lansat o colecţie de bancuri avându-l drept personaj principal pe Buuulă şi-o carte pentru copii intitulată sugestiv "Puf" (e c-o mâţă albă, cam ca Pamuk). În încheiere, o clovniţă plouată i-a ademenit kingian pe toţi copiii într-un loc unde cică se vând multe cărţi. Fooooooooaaaaaaaaarte bine, nene!
05 iunie 2007
04 iunie 2007
Top 10
Acuma nu că mă laud io singur pe mine însumi, da' uitaţi ce bine s-au nimerit vânzările la Polirom şi la Nemira:
Mda, Crash s-a vândut bine de tot săptămâna trecută şi sper s-o facă şi-n continuare. Iar săptămâna asta-i cu noroc: cartea-i la ofertă specială, aproape cu 10 lei noi-nouţi mai puţin. Şo pă ia!
Şi încă un lucru: sâmbătă, 9 iunie, la Bookfest o să fie lansat oficial uite-aşa:
Cam asta-i tot. Dacă n-am vreme să postez lucruri mai inteligente, am zis că-i bine şi-o fudulie de genu' ăsta. Nu?
Mda, Crash s-a vândut bine de tot săptămâna trecută şi sper s-o facă şi-n continuare. Iar săptămâna asta-i cu noroc: cartea-i la ofertă specială, aproape cu 10 lei noi-nouţi mai puţin. Şo pă ia!Şi încă un lucru: sâmbătă, 9 iunie, la Bookfest o să fie lansat oficial uite-aşa:
Ora 16.30: LANSARE DE CARTE: J.G. Ballard, Crash
Prezintă: Echipa Polirom: Bogdan-Alexandru Stănescu, Anca Baicoianu, Radu Pavel Gheo
Loc de desfăşurare: la stand.
Pe de altă parte, Povestea lui Lisey se vinde bine deja de două săptămâni (sau 3?). Aşa-i stă bine unui bestseller, ce naiba!
Prezintă: Echipa Polirom: Bogdan-Alexandru Stănescu, Anca Baicoianu, Radu Pavel Gheo
Loc de desfăşurare: la stand.
Pe de altă parte, Povestea lui Lisey se vinde bine deja de două săptămâni (sau 3?). Aşa-i stă bine unui bestseller, ce naiba!Cam asta-i tot. Dacă n-am vreme să postez lucruri mai inteligente, am zis că-i bine şi-o fudulie de genu' ăsta. Nu?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
