Negociatorul de serviciu

Arta negocierii n-am stăpânit-o niciodată bine. Din principiu, nu mă târguiesc. Şi, la fel, nu-mi place să fac reclamă. Oricum aş întoarce-o, mi se pare că sună fals, a lăudăroşenie. Dar uite că acum îs nevoit să fac şi una, şi alta. Sună oamenii pentru apartament şi io tre' să-l poleiesc în fel şi chip (nu că n-ar fi adevărate toate câte le spun) şi, pe deasupra, mai tre' să fac faţă şi întrebării-cheie: "E negociabil preţul?". Sigur că-i negociabil. Ce naiba nu-i negociabil pe lumea asta? Da' zău dacă ştiu cum se face o negociere, pe ce butoane tre' să apeşi, unde trebuie să vorbeşti cu italice şi unde cu bolduri, care-i intonaţia peremptorie... Încă n-a venit nimeni să-l vadă, am vorbit doar la telefon. Tare mă tem că, dac-o fi să mă trezesc de capul meu în faţa omului, mimica şi gestica or să-mi trădeze stânjeneala. Tocmai d-aia, sper din tot sufletul s-o am pe Linda alături. Ea stăpâneşte parcă mai bine arta asta. Mai bine ca mine, asta-i sigur.