Trecutul mereu prezent

Cum n-am timp acum să vin aici cu ceva nou (şi cum am văzut că sunt câţiva oameni care intră constant pe blog), transcriu încă un articol din seria "Gazeta de Oradea". E de prin 2004, dar, recitindu-l, mi se pare incredibil că lucrurile astea-s încă valabile. Lectură plăcută!

Cărţi cu poliţiştii animalelor care mănâncă ardei roşii citind ziare la televizor în pauza dintre telenovele

Acolo unde nu s-au desfiinţat încă bibliotecile comunale, undeva prin ţara românească, există o doamnă bibliotecară foarte devotată meseriei pe care şi-a ales-o. Văzând că lumea nu mai are timp să treacă pe la stabilimentul pe care-l păstoreşte, şi-a spus că a sosit vremea ca el, stabilimentul, să meargă la oameni în bătătură. Când vremea nu-i chinuieşte şalele, îşi umple desaga cu cărţi şi-o ia la picior. Străbate molcom kilometri dintre saltele comunei şi propovăduieşte religia lecturii. Astfel şi-a găsit mai mulţi clienţi fideli. Dar să nu credeţi că neapărat lectura îi face pe oameni să-i deschidă poarta lui tanti Nina. Bibliotecara, după îndelungi lecturi din clasici şi – mai puţin – din moderni, şi-a dat seama că viaţa omului e cea care contează. Pe lângă o carte, tanti Nina le oferă şi şedinţe de consiliere. Mai mult decât bibliotecară, ea e psihoterapeut. E, încerca Liiceanu să ne convingă la „Garantat 100%”, un pedagog ce-a găsit calea de a-i face pe oameni să se regăsească în cărţile pe care le primesc spre citire. Chiar dacă dânsa – în documentarul prezentat la aceeaşi emisiune – a declarat că le împrumută cărţile sămănătoriştilor şi ale realiştilor progresişti români (adică Rebreanu), am văzut eu că din desagă îi ieşeau mai multe cotoare de cărţi publicate la Editura Nemira, în colecţia Nautilus, pe la începutul anilor ’90. Pe cine păcăleşte ea?

America descoperită de Columb şi colonizată de englezi şi de francezi (printre alţii) a ajuns la un stadiu de dezvoltare atât de avansat, că şi-au pus bazele în ultima vreme şi unei ramuri a Poliţiei care se ocupă cu protecţia animalelor. Simplificând, poliţiştii aceştia răspund la apeluri telefonice şi merg pe teren să verifice informaţia. Dacă proprietarul unui câine este descoperit că nu i-a oferit animalului de casă suficientă apă şi mâncare, este pus la zid, percheziţionat, încătuşat şi dus la secţie. Nu ştiu dacă-i aplică acolo şi bătăi corecţionale, dar ştiu sigur că poate fi închis mai ceva decât pentru furt calificat. Mă-ntreb de ce tratament ar avea acolo parte un primar ca Băsescu al nostru, prezidenţiabilul?

Apropo de Băsescu, la una dintre emisiunile Oprah-ei noastre (e vorba, desigur, de respectabila doamnă Teo, cea în jurul căreia nu ştiu cum se face de roiesc mereu tot soiul de pitici manelomani, atât prin constituţie, cât şi prin cod civil), la vreme de încheiere (era să scriu „de bejenie”), cu genericul curgând mai ceva ca Ozana lui Creangă la subsolul ecranului, în spatele fetelor de la Sexxxxx(etc.)y care prestau o frumoasă melodie (sic!), un băieţel cu creastă flutura prin aer o legătură ţapănă de ardei roşii. Nu, nu cred că erau iuţi – da’ ce mai contează?!

Ziarele merită citite la televizor. Nu de alta, dar ca să ştii ce cumperi a doua zi. Sau, dacă nu-ţi permiţi, să ştii ce ratezi. Ziarele merită şi comentate la televizor. Merită despicate. La fel ca şi cei care le citesc şi le comentează. Unul dintre aceştia – sunt mulţi în ultima vreme –, este domnul Badea-şpagat-pe-scaune-cu-Teo-în-fundal. Dup-o afacere ratată cu chibrituri (ce vă miraţi?), după multe proteste în public şi după ce a făcut bătături la pumn cât a bătut pe la uşile televiziunilor, iată că domnul Badea a revenit „În gura presei”. E drept: nu-l mai are pe Oreste să râdă la glumele lui, dar are pe altcineva. Ştiu sigur asta. E undeva în dreptul lui, acolo unde aruncă necontenit ocheade, căutând, probabil, un surâs aprobator. Şi mai ştiu sigur încă un lucru: în pofida cămăşii frumos strânse la gât c-o cravată, dl. Badea poartă în continuare tenişi albi. Asta e, nu ştii niciodată când tre’ să faci un şpagat pentru a smulge-un surâs condescendent. E uşor de intrat în gura presei, da-i greu a’ drac’ de ieşit.

Telenovelele sunt bune, dom’le. Ce vă tot legaţi de ele? Sunt bune că ne-nvaţă cum să ne comportăm cu-o fată. – Aşa-şi justifica deunăzi, la emisiunea lui Kensky fără Kensky, un tânăr plăcerea de-a urmări aceste infuzii cu suc de ceapă. Decât să mă uit la filme porno, mai bine văd telenovele – continua el nedezminţit. În opoziţie se afla Vaporaş, care, e lesne de-nţeles, ura din tot sufletul siropozităţile. Vaporaş se declara capabil să-şi arunce iubita de la geam dac-o prinde că se uită la prostiile alea. Vaporaş rânjea dispreţuitor. Alături de el, ţinându-i isonul, un bătrânel cam limbareţ şi lasciv, tipu’ de la ZOB şi tipu’ cu pantaloni în carouri roşii, faţă pământie şi glume pe care le ţinem minte de când mai făcea spectacole prin ţară. Nu ştiu voi, da’ eu de-abia aştept să văd dacă şi-o pune Zăvoranca cu fratele lu’ ăl grizonat, Papi parcă-l cheamă. Să moară Vaporaş de ciudă!