ASPCA Oradea

Cred că nu este seară în care eu şi cu Linda să nu ne uităm pe Animal Planet la emisiuni de genul "animal rescue". Ei bine, ieri am avut ocazia să punem în practică cele văzute. Povestea începe aşa:

Lângă magazinul Crişul, aproape de locul unde lucrează Linda, e-o stradă mărginită de castani uriaşi. Alaltăieri seară, pe la ora 11, pe când se îndrepta spre maşină, a auzit în unul dintre ei un mieunat sfâşietor. A ridicat privirea şi-a văzut taman pe creanga cea mai de sus o pisică speriată. A doua zi, adică ieri, pisica tot acolo era. După ce că nu dormise cine ştie cât cu o noapte în urmă, când a ajuns ieri acasă nu mai avea stare. Mi-a zis că, împreună cu colegele de serviciu, a sunat peste tot: la pompieri, care, români puturoşi, au zis că n-au vreme de aşa ceva; la veterinarul nostru, care-a zis că el n-are ce-i face; la fundaţia "SOS Dogs", de la care au spus cu seninătate că n-au salvat până acum pisici decât din canale (sic!)... De acasă a mai sunat la o prietenă, fostă colegă de facultate, care a lucrat o vreme la Televiziunea Transilvania, şi a rugat-o să ceară cuivă de la televiziune să sune şi ei la Pompieri. Răspunsul acestora? "Nu scoatem maşina din garaj pentru atâta lucru!" După care n-au mai răspuns niciunui apel.

Aşa stând lucrurile, ce puteam să facem? Am început să ne sunăm prietenii şi să-i întrebăm dacă nu cunosc vreun alpinist, vreun căţărător, ceva... Norocul a făcut ca naşii noştri să cunoască unul. I-am promis o anumită sumă de bani şi omul a fost de acord. Chiar dacă, am impresia, nu banii l-au făcut să accepte.

Aşa încât, uitaţi cum au decurs lucrurile la început:

Mai apoi, văzând cineva că e atâta vânzoleală în jurul pomului şi văzând că eu mai şi filmez, a crezut că-i vorba de vreun sinucigaş. Şi a chemat poliţia. Care a venit (după cum se vede în filmare), a constatat că nu e niciun pericol... şi a plecat:

Am stat mai bine de două ore sub acel copac. Se şi întunecase deja. Dar, într-un târziu, operaţiunea "ASPCA Oradea" a avut un final fericit:

Pisica "aparţinea" celor de la Spitalul Militar din Oradea (spatele curţii spitalului dă în strada cu pricina) şi era gestantă. Se afla în copac de mai bine de patru zile, după ce se speriase de-un câine. Înainte să plecăm spre casele noastre, paznicul de noapte al spitalului ne-a asigurat că pisica e teafără, chiar dacă puţin speriată, şi că a dat deja fuga la vasul cu mâncare.

Am ţinut să povestesc întâmplarea (şi s-o ilustrez ca atare) pentru că e prea multă indiferenţă în ţara asta faţă de animale. Dar asta o ştim cu toţii. Şi ar cam trebui să facem ceva. Măcar atunci când putem.

P.S. Protagoniştii poveştii (merită prezentaţi măcar cu numele): Mihai, căţărătorul şi salvatorul activ, şi prietena lui (din păcate, nu i-am reţinut numele); Sanda şi Vali; Gabi şi Călin, naşii noştri; un domn venit să-şi ia soţia lucrătoare la spital, care ne-a spus mai multe despre pisică; cei doi poliţişti, chiar dacă n-au făcut mare brânză; trecătorii care s-au oprit şi au fost alături de noi (destui s-au făcut că plouă şi au mers mai departe) şi, cu voia voastră, Linda şi cu mine.