Cu vreo doi ani în urmă, cuprinşi de-un elan nu ştiu de unde venit (nu prea avea nicio explicaţie... materială), eu, Marius Miheţ şi Ion Simuţ ne-am întâlnit la o cafea cu gândul să facem ceva nemaifăcut. Pe scurt, profitând de existenţa editurii numită Biblioteca Revistei Familia, aveam de gând să pornim o serie de romane actuale, profund actuale. Voiam să propunem unor scriitori exersaţi teme (inclusiv maniera de abordare, câteva indicaţii legate de firul poveştii), personaje actuale şi să publicăm cărţile într-o serie ce urma să aibă o ritmicitate la început trimestrială. Porneam de la ideea că mare parte din literatura noastră actuală pare complet ruptă de frământările momentului, de lucrurile incredibile care se întâmplă în jurul nostru şi care, într-o altă ţară (ştim noi care), n-ar întârzia mult să se transforme în literatură. [Sunt şi câteva excepţii notabile, cea care-mi vine imediat în gând fiind Venea din timpul diez a prietenului Bogdan Suceavă, unul dintre cele mai bune romane post-revoluţionare.] Cum era de aşteptat, totul a rămas în stadiul de proiect. În primul rând fiindcă o atare încercare avea nevoie de serioase resurse financiare (trebuie bine stimulaţi scriitorii să accepte aşa ceva) şi-n al doilea rând fiindcă, nimic nou aici, oamenii noştri care se ocupă cu creaţia literară n-au antrenamentul scrierii unor lucrări "la comandă".
Am făcut introducerea asta lungă pentru a fi clară surprinderea dar şi bucuria încercate când am primit acum o oră un mail de la Humanitas în care era anunţată lansarea unei cărţi (nici nu mai contează cum e scrisă) extraordinare: Spovedanie la Tanacu de Tatiana Niculescu Bran. E vorba de-un "roman jurnalistic" şi autoarea e redactor-şef al biroului BBC România. Având în vedere că faptele petrecute la Tanacu sunt încă neclare (cel puţin în ochii justiţiei), cartea nu poate fi decât interesantă. Aşa că abia aştept să pun mâna pe ea.
Alături de surprindere şi bucurie, mai trebuie să-mi mărturisesc şi mâhnirea. Dar asta-i de ordin personal. În 2005, când s-au petrecut grozăviile, mi-am notat până-n cel mai mic detaliu faptele în ideea că voi scrie eu însumi o bucată de proză care să aibă asta ca subiect. Ei, uite că mi-a luat-o altcineva înainte. Bummer! Aşa-mi trebuie dacă-mi umplu tot timpul cu traducţiuni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu