18 decembrie 2006

Almanahul Flacăra 2007

A apărut cu ceva timp în urmă şi almanahul pe 2007 al Flăcării. Azi mi-a ajuns prin poştă. În el puteţi citi, pe lângă proză de Nichita Danilov, reportaje de Alice-Claudia Gherman (unul dintre ele foarte fain, despre Sibiu, oraşul meu de suflet), un text despre Marguerite Duras semnat de Vasile Savin şi Darclee Tomescu-Berdon, un dosar întreg despre "Povestea Bibliei", pagini de umor şi rebus, culinare, ştiinţă, sănătate, o prezentare şi-un fragment din Indiciu fatal al Patriciei Cornwell, carte apărută la Nemira în traducerea Alexandrei Popescu - pe lângă toate astea, deci, cu voia dumneavoastră, puteţi citi şi textul meu despre Frankenstein, Un monstru de 200 de ani, publicat, cum altfel, la rubrica Horror.

Eu zic că merită să vă despărţiţi de 6 poli amărâţi şi să cumpăraţi singurul almanah care încă mai păstrează ceva din savoarea "almanahelor" (na, s-o dau şi eu pe spaniolă!) de altădată. Lectură plăcută!

2 comentarii:

Anonim spunea...

"almanah care încă mai păstrează ceva din savoarea almanahelor de altădată"
Cool! Chiar duc dorul almanahurilor, exact cum spui tu - al celor "de altadata".

Anonim spunea...

Apropo, "Familia" nu scoate almanah?