În urmă cu puţin timp mi-am deschis primul cont la bancă. Mi-amintesc că, înainte de asta, am petrecut mai multe săptămâni de coşmar. Ca orice lucru nou, şi operaţiunea asta mă speria. Mă şi imaginam intrând pe uşile edificiului din sticlă şi oţel şi fiind preluat de-un agent de pază, care, cu ochiul său antrenat, m-a ginit din prima. Am avut câteva nopţi în care am dormit foarte prost, şi am avut câteva în care nu cred să fi pus geană peste geană mai mult de vreo două ore.
Într-un sfârşit, a trebuit să-mi recunosc greşeala. Totul a decurs normal, fără nici o piedică, agentul de pază n-a văzut în mine cine ştie ce hoţ sau şarlatan, şi-am ieşit în doar douăzeci de minute de acolo cu zâmbetul pe buze şi în mâncă cu o hârtie care spunea că de-acum înainte am propriul meu cont la bancă.
La această întâmplare m-a dus gândul când, în vizită la un prieten, la sosirea tipului cu pizza, acesta, prietenul, s-a grăbit spre bibliotecă şi, cu o mână expertă, a scos din raft un tom gros. N-am priceput nimic la-nceput, mărturisesc. Eram convins că n-are de gând să plătească cele două pizza (comandate la insistenţele sale) cu un volum din operele complete ale lui Sadoveanu, întocmite şi îngrijite însuşi de povestitorul moldav. Nedumerirea mi-a dispărut însă când, la o frunzărire la fel de expertă a paginilor, prietenul meu a ajuns la un loc anume, unde se odihnea un teanc nici subţirel, dar nici gros de bancnote. „Aici îi ţin”, mi-a explica pe-un ton conspirativ, trăgând cu coada ochiului la holul în care tipul cu pizza îşi aştepta plata.
În vreme ce ne savuram plăcintele cu mirodenii, zarzavaturi şi cărnuri, l-am întrebat, într-o doară, cum face tot românul când vine vorba de bani, de ce nu şi-i ţine într-un loc mai sigur. Cardurile-s deja la-ndemâna oricui. Sunt uşor de folosit, sigure şi nu-ţi ia mai mult de zece minute să le alimentezi, dacă ai noroc să nu fie coadă. Plus că nu va mai trece mult până ce vom putea achita orice cumpărături direct cu ele. Sau, iată, un cont bancar la termen, dacă vrea să-i ţină cu un scop anume, cum doream eu. Mi-a răspuns pe şleau: mă sperie gândul. Adică, aceeaşi temere pe care am avut-o eu înainte de-a apela la serviciile unei bănci.
Inspirat de exemplul lui, am pornit apoi o anchetă pe cont propriu printre prieteni. M-am înfiinţat la fiecare acasă sub diferite pretexte şi, tot sub diferite pretexte, am reuşit să aflu cum stau lucrurile în cazul fiecăruia.
Rezultatul? Un amic îşi ţinea economiile în Justine a Marchizului de Sade, altul în Vieţile Sfinţilor, o vecină de bloc în succesul de public al Sandrei Brown, Violul, iar nişte prieteni din altă localitate şi le ţin într-o carte despre Anna Pauker.
Ar fi, totuşi, interesant de aflat dacă (şi cine) îşi ţine banii în, să zicem, Moş Goriot sau în Iluzii pierdute, în Insula comorii, în Avarul sau în Tartuffe.
Ideea mi se pare foarte interesantă şi a început deja să mă bată gândul să-mi retrag economiile de la bancă. Am deja o carte în minte. Mi-aş putea ţine banii în Suflete moarte. În felul ăsta aş putea spune că fac o investiţie. Şi poate că, trezindu-mă într-o dimineaţă şi vrând să iau cât de-o pâine, voi descoperi că Cicikov a făcut ce-a făcut şi mi-a dublat suma. Hai, că-s naiv!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu