Ei, auzisem că, de când cu noul prefect de Bihor, lucrurile merg strună şi la buletine, şi la permise de conducere, şi la paşapoarte, şi la înmatriculări, şi la tot ce ţine de administraţia locală. Aşa o fi, nu zic nu. Da' noi probabil c-am nimerit când nu trebuia. Juma' de oră am pierdut acolo, deşi-n faţa noastră mai erau doar trei oameni, şi juma' de oră ar mai fi trebuit să aşteptăm apoi fiindcă (ropot de tobe) începuse la 12.30 PAUZA TEHNICĂ. Dracu' ştie ce-o mai fi-nsemând şi asta. O fi bătrâna pauză de masă, dar nu bag mâna-n foc. Oricum, am plecat nervoşi ş-o să ne întoarcem la acelaşi ghişeu mâine dimineaţă.
*
Săptămâna asta (marţi, parcă) a venit de la tipar revista. Număr dublu, 250 şi ceva de pagini. E imprimată frumos; de data asta nu s-au zgârcit la tuş. Acum mă gândesc cu groază că va trebui să iau materialele unu câte unu şi să le pun pe site.
*
Am aflat de pe blogul lui Felix Enescu, absolut întâmplător, că la Editura Trei au ieşit primele două nuvele (Secret Window, Secret Garden şi The Langoliers) din Four Past Midnight-ul lui King sub titlul La miezul nopţii 1. Am fost deja pe site-ul editurii şi am comandat-o. Am comandat-o pe noua noastră adresă, trăgând nădejde că peste-o săptămână voi avea şi eu CI care să corespundă cu realitatea.*
Pentru a pune mâna pe-un exemplar din cartea de miercuri a celor de la Cotidianul, a trebuit să dau la schimb unei colege de-a Lindei un exemplar din Familia nr. 7-8 şi unul din romanul meu. Sper să merite trocul. Am înţeles că romanul lui Yourcenar vorbeşte tot despre un alchimist. Ca să vezi?! Mă bântuie ăştia-n ultima vreme.
*
Nu-mi vine să cred, dar sunt în grafic cu Biblioteca geografului. În graficul cel nou, desigur! Până la Zilele "Familia", adică 12 oct., voi fi gata. Sună prea optimist? Serios?!
3 comentarii:
deci asta insemna 'la miezul noptii 1'...
Mirela, da-mi un id de messenger, sa ne mai conversam si noi.
Ţi-am dat. Hai să ne conservăm... ăăă, conversăm.
Trimiteți un comentariu